}


AcasaAcasa  CalendarCalendar  CautareCautare  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Raiul este etern

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Mirela-Admin
ADMIN
ADMIN
avatar

Numarul mesajelor : 1028

MesajSubiect: Raiul este etern   Mier 10 Iun 2009, 02:57

RAIUL ESTE ETERN ŞI OAMENII VOR STA ACOLO VEŞNIC

Raiul este veşnic şi locuitorii săi vor sta în permanenţă acolo − nu vor pleca şi nu vor muri:
„Nu vor gusta în ele moartea, afară de moartea cea dintâi. Şi Allah îi va feri pe ei de chinul Iadului“ (Coran 44: 56);
„Însă aceia care cred şi plinesc fapte bune vor avea ca sălaş grădinile Firdawsului. Şi în veci vor petrece în ele şi nu vor dori nicio schimbare“ (Coran 18: 107-108).
Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne spune cum moartea va fi sacrificată într-un loc dintre Rai şi Iad şi apoi li se va spune oamenilor Raiului şi Iadului: „Oameni ai Raiului, acesta este veşnic, nu mai există moarte! Oameni ai Iadului, acesta este veşnic, nu mai există moarte!“.
Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oricine intră în Rai este binecuvântat cu o viaţă fericită − niciodată nu se va simţi rău, hainele sale nu se vor învechi şi tinereţea sa nu va dispărea“. (varsta omenilor din RAI 33 de ani)
Ascultaţi chemarea divină care va fi adresată oamenilor Raiului, după ce aceştia vor intra: „Vă garantez că veţi fi mereu sănătoşi şi nu vă veţi îmbolnăvi niciodată; veţi trăi şi nu veţi muri niciodată; veţi fi tineri şi nu veţi îmbătrâni niciodată; veţi fi voioşi şi nu vă veţi întrista niciodată“.
În acelaşi fel, Allah spune în Coran:
„Şi Noi vom îndepărta din piepturile lor toată pizma şi pe sub ei vor curge pâraie şi vor zice ei: «Laudă lui Allah care ne-a călăuzit spre acestea! Şi noi nu am fi fost îndreptaţi pe calea cea bună, dacă Allah nu ne-ar fi călăuzit. Trimişii Domnului
nostru au venit cu Adevărul!». Şi către ei se va striga: «Acesta este Raiul [pentru voi]! Aţi fost făcuţi sălăşluitori ai lui pentru ceea ce aţi făptuit.»“ (Coran 7: 43).




2. Aceia care spun că Raiul va înceta să existe

Al-Jahm ibn Safwan a spus că Raiul va înceta să existe şi la fel a afirmat şi despre Iad, deşi nu avea nicio dovadă pentru a putea face astfel de afirmaţii; niciun companion şi nici cei care i-au urmat sincer nu au spus vreodată aşa ceva. Niciunul dintre eminenţii savanţi ai Islamului (ulammah) şi nici Ahl as-Sunnah nu au spus aceasta. Toţi l-au denunţat pentru această opinie. Abu al-Hudhayl al Allaaf, Şeikhul sectei mutazilite (Mu’tazilah) a spus că oamenii din Rai şi din Iad vor înceta să se mişte. Vor deveni permanent imobili. Toate acestea sunt false. Cel care a comentat At-Tahaawiyah a spus: „Cât despre natura eternă a Raiului, acesta este veşnic. Este singurul mod în care trebuie să credem, aşa cum Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a făcut cunoscut. Allah spune:
«În ce-i priveşte, cei care vor fi fericiţi se vor afla în Rai; în veci vor sălăşlui în el, cât vor dăinui cerurile şi pământul, doar dacă Domnul tău va voi altfel. [Acesta va fi] un dar neîntrerupt.» (Coran 11: 108).
Aceasta înseamnă că nu se va opri niciodată, ceea ce nu contrazice cuvintele lui Allah: «...doar dacă Domnul tău va voi altfel»“.
Comentatorul cărţii At-Tahaawiyah a discutat opiniile diferite ale primilor credincioşi cu privire la această excepţie:
„Primii credincioşi au avut păreri diferite în legătură cu această problemă, cu o excepţie. Se spune: «Înseamnă: cu excepţia perioadei pe care o vor petrece în Iad şi se referă doar la cei care vor intra în Iad şi apoi vor fi scoşi, nu la toţi». O altă sugestie: «Se referă la perioada de timp pe care o vor aştepta înainte de Judecată» sau «se referă la perioada de timp pe care o vor petrece în mormânt, aşteptând Judecata». Alte semnificaţii sunt: «Această excepţie este pentru Allah, dar El nu îi va da neapărat curs, aşa cum ai putea spune: 'Pe Allah, te voi lovi!'; aş putea să mă răzgândesc, dar tu să nu te gândeşti că te vei răzgândi, căci eşti hotărât să-l loveşti». Alţii, care erau filologi, au sugerat că `ilaa (doar) înseamnă wa (şi), dar aceasta este o părere slabă. Sibawayh sugerează că înseamnă (dar) `laakin, astfel încât nu există excepţie. Ibn Jaarir a crezut că acesta este cazul cel mai probabil şi a spus: «Allah nu Îşi încalcă promisiunile. Această expresie este urmată de '[Acesta va fi] un dar neîntrerupt' (Coran 11: 108). Unii au spus: «Este ca şi cum ai spune: 'Poţi să stai în casa mea un an întreg, atât cât vrei', însemnând cât vrei tu, chiar dacă e mai mult de un an». O altă semnificaţie este aceea că le va spune că, deşi o să stea în Rai veşnic, sunt totuşi supuşi voinţei lui Allah, căci nu există scăpare de acest lucru“.
Aceasta nu contrazice perspectiva divină conform căreia vor sta acolo veşnic, aşa cum Allah spune:
„Şi de am voi Noi, am face să dispară ceea ce ţi-am revelat, iar tu nu ai mai găsi niciun sprijinitor“ (Coran 17: 86);
„Sau zic ei: «El a născocit minciună pe seama lui Allah!». Dar de ar voi Allah, El ar pecetlui inima ta. Allah şterge deşertăciunea şi întăreşte Adevărul cu vorbele Sale. El este Bineştiutor al celor dinlăuntrul piepturilor“ (Coran 42: 24);
„Spune: «Dacă Allah ar fi voit, eu nu vi l-aş fi citit şi El nu vi l-ar fi făcut cunoscut vouă, căci doară eu am rămas printre voi vreme îndelungată înainte de el. Voi nu pricepeţi?!»“ (Coran 10: 16).
Există multe astfel de texte în care Allah le spune supuşilor săi că totul este supus voinţei Lui. Ceea ce El doreşte există şi ceea ce nu doreşte nu există.
Se spune mai departe că `ma (ce) poate să însemne `man (cine), adică: cu excepţia celor pe care Allah a vrut să-i trimită întâi în Iad pentru păcatele lor. Şi au existat şi alte păreri. Oricare ar fi cazul, această excepţie poate fi ambiguă. Allah Atotputernicul spune:
„[Acesta va fi] un dar neîntrerupt“ (Coran 11: 108);
„Acesta va fi darul Nostru [pentru voi] şi el va fi fără de sfârşit“ (Coran 38: 54);
„Pilda Grădinii care s-a promis celor evlavioşi; pe sub ea curg pâraie şi veşnice sunt roadele ei şi umbra ei. Aceasta este răsplata celor care au frică [de Allah], iar răsplata celor necredincioşi este Focul“ (Coran 13: 35).
Allah confirmă eternitatea oamenilor Raiului în mai multe locuri din Coran. El, cel Glorios, ne-a spus:
„Nu vor gusta în ele moartea, afară de moartea cea dintâi. Şi Allah îi va feri de chinul Iadului.“ (Coran 44: 56).
Această excepţie este exclusivă şi, dacă este comparată cu excepţia din versetul citat mai sus: „Doar dacă Domnul tău va voi altfel“, devine clar că se referă aici la perioada din veşnicie pe care nu au petrecut-o în Rai, aşa cum excepţia primei morţi este o excepţie de la ideea de moarte ca întreg şi prima moarte va precede viaţa eternă, astfel că şederea în afara Raiului precede viaţa eternă din el.
Sus In jos
http://religia-islamica.religionboard.net
 
Raiul este etern
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Care este locul tau preferat?
» ZODIA SAGETATORULUI
» Bratari
» Alimentatie sanatoasa sau periculoasa?
» Gradina cu legume (3)

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Religia islamica :: RELIGIE :: IADUL SI PARADISUL-
Mergi direct la:  
creează un forum | © phpBB | Forum gratuit de suport | Contact | Semnaleaza un abuz | Creeaza-ti blogul tau gratuit