}


AcasaAcasa  CalendarCalendar  CautareCautare  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Pedeapsa oamenilor iadului:

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Mirela-Admin
ADMIN
ADMIN
avatar

Numarul mesajelor : 1028

MesajSubiect: Pedeapsa oamenilor iadului:   Mier 10 Iun 2009, 03:11

Pedeapsa oamenilor iadului

Târârea.

Un alt chin dureros pe care-l vor îndura necredincioşii este acela de a fi târâţi de feţele lor până în Iad:
„Nelegiuiţii se află în rătăcire şi în sminteală! În Ziua aceea vor fi târâţi în Foc cu feţele lor în jos [şi li se va zice]: «Gustaţi voi atingerea Iadului!»“ (Coran 54: 47-48).
Chinul de a fi târâţi va fi sporit de faptul că vor fi legaţi în lanţuri şi vor avea cătuşe:
„Aceia care socotesc mincinoase Cartea şi cele cu care i-am trimis pe trimişii Noştri vor şti [în curând], când cătuşele şi lanţurile vor fi pe gâtul lor şi vor fi ei traşi în apa clocotită şi apoi vor arde în Foc“ (Coran 40: 70-72).
Qataadah a spus: „Ei vor fi târâţi o dată în Foc şi o dată în Al-Hamim“.


Înnegrirea feţelor.

Allah Atotputernicul va înnegri feţele oamenilor din Iad în Viaţa de Apoi:
„Într-o Zi, unele chipuri se vor lumina, iar alte chipuri se vor întuneca. Acelora cu chipurile întunecate [li se va spune]: «V-aţi lepădat de credinţă, după ce aţi fost credincioşi? Gustaţi atunci chinurile pentru că v-aţi lepădat de credinţă!»“ (Coran 3: 106).
Aceasta este o culoare foarte închisă, de parcă întunecimea nopţii le-ar fi cuprins chipurile:
„Cei care agonisesc fapte rele vor avea parte de răsplată rea, pe măsura lor, şi îi va acoperi umilinţa şi nu vor avea ei apărător de Allah, ca şi cum chipurile lor ar fi acoperite cu bucăţi întunecoase de noapte. Iar aceştia vor fi oaspeţii Focului şi în el vor avea ei sălaş veşnic“ (Coran 10: 27).


Focul îi va cuprinde pe necredincioşi.

Oamenii din Iad sunt necredincioşii ale căror păcate şi nesupunerea îi înconjoară, nelăsând nicio hasanah pentru ei. Allah a spus, drept răspuns pentru evreii care pretindeau că Focul îi va atinge numai pentru o perioadă limitată de timp:
„Dar nu! Aceia care au săvârşit un păcat şi pe care i-a împresurat păcatul, aceia sunt oaspeţii Focului şi ei în el vor rămâne veşnic“ (Coran 2: 81).
Nimeni nu va fi în această stare decât dacă este necredincios sau politeist. Siddiq Hasan Khan spune: „Ceea ce aici este menţionat drept faptă rea se referă la un anumit tip de faptă care este copleşitoare şi împresoară totul, din toate părţile, astfel încât nu poate fi reţinută nicio faptă bună (hasanah), blocându-se orice speranţă de salvare. Veşnicia în Iad este rezervată necredincioşilor şi politeiştilor, astfel încât răul şi păcatul din acest verset trebuie interpretat drept necredinţă, respectiv politeism. Astfel, argumentele celor din sectele Mu’tazilah şi Khawaraj se dovedesc a fi false, căci există relatări mutawir (sunnah) că păcătoşii dintre monoteişti vor fi scoşi în cele din urmă din Iad“.

Păcatele şi faptele rele înconjoară necredinciosul precum o brăţară şi o verigă în jurul încheieturii mâinii, astfel încât pedeapsa ar trebui să fie pe măsura păcatelor. Aşadar Focul va înconjura necredincioşii din toate părţile, aşa cum Allah Preaînaltul spune:
„Ei în Gheena vor avea culcuş, iar deasupra lor [vor fi] acoperăminte [tot de foc]. Astfel îi răsplătim Noi pe cei nelegiuiţi!“ (Coran 7: 41).
„Culcuşul“ este ceea ce se află sub ei şi „acoperămintele“ ceea ce se află deasupra. Ceea ce vrea să spună este că Focul va fi şi dedesubt, şi deasupra lor, aşa cum Allah spune:
„Într-o zi, când îi va cuprinde pe ei chinul de deasupra lor şi de sub picioarele lor şi li se va zice lor: «Gustaţi voi ceea ce aţi săvârşit!»“ (Coran 29: 55);
„Ei vor avea deasupra lor umbre de foc şi sub ei alte umbre! Cu aceasta îi ameninţă Allah pe robii Săi. «O, robii Mei, fiţi cu frică de Mine!»“ (Coran 39: 16);

„…Şi Gheena îi va cuprinde pe cei necredincioşi!“ (Coran 9: 49).
Unii dintre salafi (primele generaţii credincioase) au interpretat „culcuşul“ (Al-Mihaad) ca fiind salteaua, iar „acoperămintele” (Al-Ghawaaş) ca fiind o pătură.
„Cuprinde“ poate fi interpretat de asemenea şi în alt fel − Iadul va avea un zid care va înconjura necredincioşii, astfel încât nimeni să nu poată să iasă sau să scape din el, aşa cum Allah spune:
„Noi am pregătit pentru nelegiuiţi un foc ale cărui [flăcări] îi înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor, li se va veni lor în ajutor cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaş!“ (Coran 18: 29).


Focul va pătrunde până în inimile lor.

Am explicat deja că trupurile oamenilor din Iad vor fi imense. În ciuda acestui fapt, Focul va penetra corpurile lor şi va ajunge în profunzime:
„Îl voi face să ardă în focul Iadului?! Şi de unde să ştii ce este focul Iadului? El nu lasă şi nu cruţă, arzând şi înnegrind pielea“ (Coran 74: 26-29).
Unii salafi au explicat că „şi nu cruţă“ înseamnă „înghite oase şi carne şi creier, nelăsând nimic neatins“.
Allah spune:
„Dar nu! El va fi aruncat în Al-Hutama! Şi de unde să ştii tu ce este Al-Hutama? Focul aprins al lui Allah, care se înalţă peste inimi“ (Coran 104: 4-7).
Muhammad ibn Ka’b al-Qarzi a spus: „Focul se hrăneşte cu interiorul lui până ajunge la inimă, apoi corpul său va fi reclădit. S-a relatat că, atunci când Thaabit al-Banani ajungea la acest verset, spunea: «Focul îi va arde până va ajunge la inimile lor, în timp ce ei încă trăiesc; atât de mare este suferinţa lor!». Apoi plângea“.


Apoi intestinele lor vor fi azvârlite în Foc.

Bukhari şi Muslim relatează de la Usaamah ibn Zayd (Allah să fie mulţumit de el!) că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Un om va fi adus în Ziua Judecăţii şi aruncat în Iad. Apoi intestinele lui vor fi aruncate în Foc şi va fi obligat să se învârtă şi să se învârtă, precum un măgar la roata de ocnă. Oamenii din Iad se vor aduna în jurul său şi vor spune: «Tu, cutare, ce ţi s-a întâmplat? Nu te bucurai tu când făceam bine şi nu ne interziceai tu să facem rău?». El va spune: «Vă spuneam să faceţi bine, dar eu nu făceam şi v-am interzis să faceţi rău, dar eu însumi îl făceam». Şi apoi se va învârti şi se va învârti ca un măgar la roata de ocnă“.
Unul dintre oamenii ale căror intestine vor fi azvârlite în Iad este `Amr ibn Lahay care a fost primul care a schimbat religia arabilor. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a văzut cum îşi târa propriile intestine în Iad. Muslim relatează de la Jaabir ibn `Abdullah (Allah să fie mulţumit de el!) că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „L-am văzut pe `Amr ibn `Amir al-Khuza’i cum îşi târa măruntaiele în Iad şi el a fost primul care a introdus As-Saa’ibah (o cămilă care era lăsată să pască liber, de dragul idolilor, şi nimic nu era permis să se care cu ea)“.


Lanţurile şi cătuşele oamenilor din Iad.

Allah a promis că oamenii din Iad vor avea lanţuri, cătuşe şi bice în Iad: „Noi am pregătit pentru necredincioşi lanţuri, fiare şi un Foc cu vâlvătăi“ (Coran 76: 4);
„Noi avem [pentru ei] fiare grele şi Iadul Şi mâncare înecăcioasă şi chin dureros“ (Coran 73: 12-13);
„Şi vom pune Noi lanţuri pe gâturile celor care nu au crezut“ (Coran 34: 33);
„Când cătuşele şi lanţurile vor fi pe gâtul lor şi vor fi ei traşi“ (Coran 40: 71).
Lanţurile sau cătuşele sunt lucruri pe care Allah le va folosi pentru a-i pedepsi pe oameni:
„Noi avem [pentru ei] fiare grele şi Iadul“ (Coran 73: 12).
Lanţurile reprezintă un alt tip de pedeapsă; păcătoşii vor fi legaţi, aşa cum sunt legaţi criminalii în această viaţă. Aşa îi descrie Coranul:
„Luaţi-l şi puneţi-l în lanţuri, apoi lăsaţi-l să ardă în Iad! Apoi legaţi-l pe el cu un lanţ de şaptezeci de coţi măsură!“ (Coran 69: 30-32).
Allah a promis oamenilor din Iad bice de fier care sunt precum nişte ciocane cu care sunt bătuţi păcătoşii care încearcă să scape de Foc, iar ei vor fi aruncaţi chiar mai jos în Iad:
„Şi vor avea ei parte de bice de fier şi de câte ori vor încerca să iasă din el, [pentru a scăpa] de suferinţă, vor fi ei împinşi înapoi [şi li se va zice lor]: «Gustaţi chinul Focului!»“ (Coran 22: 21-22).


Ei vor fi însoţiţi în Iad de obiectele adorării lor şi de demoni.

Necredincioşii şi politeiştii obişnuiau să preamărească zeităţi pe care le venerau în locul lui Allah, le apărau, cheltuiau bani şi îşi sacrificau viaţa pentru ele şi în numele lor. În Ziua Judecăţii, Allah va face ca acele zeităţi pe care ei le adorau în locul Lui să intre în Foc, ca o sursă de umilire pentru ei, astfel încât să ştie că au fost induşi în eroare şi au adorat ceva care nu avea putere şi care nu le putea face vreun bine sau rău:

„... «Voi şi cei pe care îi adoraţi, în afară de Allah, veţi fi hrană pentru Gheena, spre care voi veniţi». Dacă aceştia ar fi dumnezei, nu ar veni spre ea. Dar toţi vor rămâne veşnic în ea.“ (Coran 21: 98-99).
Ibn Rajab spune: „Deoarece necredincioşii îşi adoră zeităţile în locul lui Allah şi cred că acestea vor interveni pe lângă Allah pentru ei şi îi vor aduce mai aproape de El, ei vor fi pedepsiţi să le aibă lângă ei în Iad, ca izvor de umilire şi ruşine şi să îi facă să simtă amărăciune şi regret. Deoarece pedeapsa este însoţită şi de obiectul care a cauzat-o, durerea şi amărăciunea vor spori“.
Din acest motiv, soarele şi luna vor fi aruncate în Iad şi vor fi combustibil pentru Foc, pedepsindu-i pe acei păcătoşi care obişnuiau să le venereze în locul lui Allah Atotputernicul. Precum spune hadisul: „Soarele şi luna vor fi rostogolite în Iad“.
Qurtubi spune: „Ele vor fi aşezate în Iad, deoarece au fost adorate în locul lui Allah. Nu este o pedeapsă pentru ele, căci ele nu au viaţă, dar se va face aşa pentru a spori amărăciunea şi ruşinea necredincioşilor. Acest lucru a fost afirmat de unii învăţaţi“.
Din acelaşi motiv, necredincioşii şi demonii lor vor fi adunaţi pentru ca pedeapsa să fie şi mai intensă:

„Cât despre acela care se întoarce de la Îndemnarea Celui Milostiv [Ar-Rahman], aceluia îi vom orândui Noi un şeitan care-i va fi tovarăş nedespărţit. Şi ei îi vor abate pe ei de la drum, în vreme ce ei vor socoti că sunt bine călăuziţi. Astfel încât el, când va veni la Noi, va zice tovarăşului său:
«Vai! De ce nu este între mine şi tine distanţa dintre cele două răsărituri! Ce rău tovarăş ai fost!!».
Şi nu vă va fi vouă de niciun folos în Ziua aceea - de vreme ce voi aţi fost nelegiuiţi - că veţi fi voi împreună la osândă!“ (Coran 43: 36-39).


Ultima editare efectuata de catre Mirela in Joi 17 Mar 2011, 08:41, editata de 4 ori
Sus In jos
http://religia-islamica.religionboard.net
Mirela-Admin
ADMIN
ADMIN
avatar

Numarul mesajelor : 1028

MesajSubiect: Pedeapsa oamenilor iadului...   Mier 10 Iun 2009, 03:13

Amărăciunea, regretul şi implorările lor.

Când necredincioşii vor vedea Iadul, vor fi cuprinşi de un profund regret, într-un moment în care regretul nu le va mai fi de niciun folos:

„Ei îşi vor ascunde căinţa, când vor vedea chinul. Dar se va judeca între ei cu dreptate şi ei nu vor fi nedreptăţiţi.“ (Coran 10: 54).
Când necredinciosul se va uita la faptele sale rele şi va vedea acolo necredinţa şi politeismul care îi vor atrage pedeapsa Iadului cel veşnic, el se va ruga pentru uitare şi moarte:
„Însă în ce-l priveşte pe acela căruia cartea sa i se va da prin spatele său, acela se va ruga pentru pieire şi va arde în flăcări“ (Coran 84: 10-12).
Vor repeta rugăciunea pentru uitare, când vor fi aruncaţi în Foc şi căldura acestuia îi va atinge:

„Şi când vor fi ei aruncaţi într-un loc îngust din el, legaţi la un loc, vor chema atunci pieirea lor. «Astăzi nu vă rugaţi voi pentru o singură pieire, ci rugaţi-vă pentru mai multe pieiri!»“ (Coran 25: 13-14).
Ţipetele lor vor deveni din ce în ce mai tari şi mai disperate şi îl vor chema pe Domnul lor, sperând că El îi va scoate din Foc:

„Şi ei vor striga acolo: «Doamne, scoate-ne pe noi, căci noi vom săvârşi fapte bune, nu aşa precum am făcut!»“ (Coran 35: 37).
În acel moment vor realiza greşeala şi prostia necredinţei lor:
„Şi ei vor zice: «Dacă noi am fi ascultat şi am fi priceput, nu am fi printre oaspeţii Văpăii!». Şi astfel ei vor mărturisi păcatele lor. Aşadar, striviţi să fie oaspeţii Văpăii!“ (Coran 67: 10-11);

„Vor zice ei: «Doamne, ne-ai dat nouă moarte de două ori şi ne-ai dat nouă viaţă de două ori, deci mărturisim păcatele noastre. Oare există vreo cale de ieşire?»“ (Coran 40: 11). Dar rugăciunea lor va fi respinsă. Li se va răspunde cum merită să fie răspuns animalelor:

„Ei vor zice: «Doamne, rătăcirea noastră ne-a învins şi noi am fost un neam de oameni rătăciţi! Doamne, scoate-ne pe noi din el! Şi dacă iarăşi ne vom întoarce, suntem noi nelegiuiţi!». El zice: «Rămâneţi în el umiliţi şi nu mai vorbiţi cu Mine!»“ (Coran 23: 106-108).
Promisiunea se va împlini şi vor ajunge la o destinaţie unde nicio rugăciune nu le va mai fi de folos şi unde nu mai există speranţă:

„Şi de i-ai vedea tu pe nelegiuiţi atunci cu capetele plecate înaintea Domnului lor, zicând: «Doamne, noi am văzut şi am auzit. Lasă-ne pe noi să ne întoarcem, ca să săvârşim fapte bune, căci noi credem acum cu tărie!». Dacă Noi am voi, i-am da fiecărui suflet călăuzire, dar cuvântul Meu este adevărat: «Voi umple Gheena cu djinni şi oameni, adunaţi într-aolaltă! Gustaţi, aşadar, pentru că voi aţi uitat întâlnirea cu această zi a voastră! Şi Noi v-am uitat pe voi! Gustaţi chinul cel veşnic pentru ceea ce aţi făcut!»“ (Coran 32: 12-14).
După aceea, oamenii din Iad vor striga la păzitorii Iadului şi le vor cere să intervină pe lângă Allah, astfel încât să li se reducă chinul:

„Şi cei care se vor afla în Foc vor zice către păzitorii Gheenei: «Rugaţi-vă Domnului vostru ca să ne uşureze nouă chinul [măcar] pentru o zi!». Ei vor zice: «Oare nu v-au adus vouă trimişii voştri dovezi limpezi?». Şi ei vor răspunde: «Ba da!». Ei vor zice: «Atunci, rugaţi-vă!». Dar ruga necredincioşilor va fi numai în deşert.“ (Coran 40: 49-50).
Apoi, ei vor cere mijlocire pentru ca Domnul lor să le anuleze pedeapsa:
„Şi ei vor striga: «O, Maalik! Să ne piardă Domnul tău!». Iar el le va răspunde: «Voi veţi rămâne astfel [veşnic]!»“ (Coran 43: 77).

În tot ceea ce ei vor cere, vor fi refuzaţi. Nu va exista ieşire din Foc, uşurare a pedepsei, uitare. Ci este o pedeapsă veşnică şi atunci li se va spune:
„Ardeţi în el şi răbdaţi sau nu răbdaţi, căci e totuna pentru voi; căci voi veţi fi răsplătiţi pentru ceea ce faceţi!“ (Coran 52: 16).
Vaietele lor se vor înteţi şi vor plânge mult timp:

„Lasă-i să râdă puţin, căci vor plânge ei mult, drept răsplată pentru ceea ce au agonisit!“ (Coran 9: 82).
Vor plânge până ce lacrimile vor seca, apoi vor plânge cu sânge şi lacrimile vor lăsa urme adânci pe feţele lor, aşa cum ploile şi inundaţiile lasă urme în stâncă. În Al-Mustadrak, scrisă de Al-Haakim, există o relatare de la `Abdullah ibn Qays în care se spune că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oamenii din Iad vor plânge atât de mult încât, dacă nişte vase ar fi puse în lacrimile lor, ele ar pluti şi ei vor plânge sânge − adică în loc de lacrimi“.
Anas ibn Maalik (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Oamenii din Iad vor fi făcuţi să plângă până ce lacrimile lor vor seca. Vor plânge cu sânge până vor avea şanţuri pe faţă şi, dacă vase ar fi puse în ele, acestea ar pluti“.
Acei păcătoşi şi-au pierdut sufletele şi familiile atunci când au preferat necredinţa în schimbul credinţei. Ascultaţi plânsetele şi vaietele celor pedepsiţi:

„Iar în ziua când feţele lor vor fi întoarse de pe o parte pe alta în foc, vor zice ei: «Vai nouă! De I-am fi dat noi ascultare lui Allah şi de i-am fi dat noi ascultare Trimisului!». Şi vor zice ei: «Doamne, noi le-am dat ascultare stăpânilor noştri şi mai marilor noştri, însă ei ne-au rătăcit pe noi de la drum! Doamne, dă-le lor pedeapsă îndoită şi blestemă-i pe ei cu mare blestem!»“ (Coran 33: 66-68).
Ascultaţi cum Allah Preaînaltul descrie condiţia lor (căutăm adăpost la Allah de aceasta!):

„În ce-i priveşte, cei care vor fi osândiţi se vor afla în Foc, unde ei vor avea parte de geamăt şi de suspin; în veci vor sălăşlui în el, cât vor dăinui cerurile şi pământul, doar dacă Domnul tău va voi altfel, căci Domnul tău face tot ceea ce El voieşte“ (Coran 11: 106-107).
Az-Zajjaaj a spus: „«Geamătul» (Az-Zafiyr) este cauzat de intensitatea oftatului şi este mare. De asemenea, se sugerează că Az-Zafiyr înseamnă gâfâitul respiraţiei, datorat fricii extreme, astfel încât coastele se umflă.

«Suspinul» (Aş-şahiyq) este o inspiraţie sau o expiraţie adâncă; în ambele cazuri este un semn de durere şi suferinţă profundă. Situaţia lor este asemănătoare cu a celor ale căror inimi sunt cuprinse de căldură şi ale căror suflete sunt înconjurate de ea“.
Al-Layth a spus: „Az-Zafiyr înseamnă că omul va trage cu putere aer în piept din cauza durerii intense şi Aş-şahiyq se referă la expiraţia sa“.
Sus In jos
http://religia-islamica.religionboard.net
 
Pedeapsa oamenilor iadului:
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Cearta, pedeapsa, recompensa, promisiuni???

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Religia islamica :: RELIGIE :: IADUL SI PARADISUL-
Mergi direct la:  
creează un forum | © phpBB | Forum gratuit de suport | Contact | Semnaleaza un abuz | Poti avea un blog gratuit